20.09.2012

“Cosmopolis” cu Robert Pattinson vine în premieră la Bucureşti, înainte de-a avea distribuitor în ţară


“Cosmopolis“, cel mai nou film regizat de David Cronenberg şi, totodată, producţia care a arătat la Cannes că Robert Pattinson chiar are talent, va avea două proiecţii în România. Drama a avut premiera mondială în competiţia Festivalului de la Cannes, iar în România ajunge pe ecrane înainte de a avea distribuitor căci a fost inclus în programul Les Films de Cannes à Bucarest. Acest festival se va desfăşura din 19 în 25 octombrie, la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu din Bucureşti. Les Films de Cannes à Bucarest a fost iniţiat în 2010 de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux, cu concursul Institutului Francez din Bucureşti şi cu sprijinul financiar al Centrului Naţional al Cinematografiei. Festivalul beneficiază de sprijinul distribuitorului român Independenţa Film.

Programul evenimentului include filme aduse direct de la Cannes, în premieră sau în proiecţii unice, unele la scurtă vreme după lansarea în ţările de origine, invitaţi de marcă şi masterclass-uri. Pentru cinefili, va fi o ocazie unică să vadă câteva dintre cele mai discutate filme ale anului. În premieră, spectatorii vor vedea şi „Killing Them Softly”, în regia lui Andrew Dominik, cu Brad Pitt cap de afiş, „Holy Motors”, în regia lui Leos Carax, cel mai interesant experiment vizual şi scenaristic al ediţiei de anul acesta a Festivalului de la Cannes, şi „Adieu Berthe ou l’enterrement de mémé”, de Bruno Podalydès, o comedie care a încântat publicul de la Cannes.

Amintind de „eXistenZ”, al aceluiaşi Cronenberg, „Cosmopolis” capturează perfect lumea complexă şi cinică a lui Don DeLillo, autorul romanului care stă la baza filmului. Robert Pattinson este Eric Packer, un miliardar de 28 de ani care pare să conducă universul din limuzina lui albă, într-un New York al secolului XXI străbătut de revolte anti-globalizare. Un simplu tuns provoacă însă o odissee neobişnuită printr-o lume în destrămare, lipsită de afecţiune, victimă a visului american eşuat. În film joacă şi Juliette Binoche, Samantha Morton, Sarah Gadon sau Paul Giamatti.
Powered By Blogger